marți, 31 ianuarie 2012

Felicitare cu floare din hartie - Tutorial

Sambata m-am simtit ceva mai creativa si am incercat sa fac tot felul de flori din hartie. Va prezint cum am facut cea mai draguta si interesanta floare de pana acum.

1. Am desenat conturul unui rand de petale pe hartie, asa cum se poate vedea in poza de mai jos. Am preferat pe fiecare rand sa desenez cate 8 petale destul de inguste.
 

2. Am decupat randurile de petale. In total am facut patru randuri cu petale, fiecare rand avand diametrul din ce in ce mai mic. Trebuie sa spun ca pentru un efect mai interesant am folosit hartie alba, albastra si albastru inchis. Am folosit hartie dintr-un catalog pentru haine, asa ca pe fata florilor culoarea nu a fost uniforma, iar pe dos, din fericire, culoarea a fost inchisa. Spun din fericire, fiindca veti vedea la finalul tutorialului ca fundalul inchis de pe spatele petalelor m-a ajutat sa obtin un efect mai interesant. 

 
3. Am suprapus randurile de petale si le-am cusut la mijloc.


4. Am rasucit fiecare petala spre interior (oarecum ca la quilling). Rasucind petalele am pus in valoare si culoarea inchisa de pe spatele lor. In mijloc am facut o floare pom-pom din hartie decupata din acelasi catalog.


5. Am completat felicitarea elemente quilling.


Iata mai multe imagini cu felicitarea si floarea din hartie: